Aspacardin – Extravalerianic cardio – Aspenter – Magnerot sunt patru dintre cele mai frecvent solicitate medicamente în farmaciile din România pentru susținerea sistemului cardiovascular. Fiecare conține altceva, acționează diferit și are indicații diferite – dar se pot asocia și se completează reciproc în funcție de nevoile pacientului.
Am ales să scriu acest articol pentru că văd zilnic, în discuțiile cu pacienții, aceleași confuzii: Aspacardin confundat cu Aspenter, Magnerot considerat ca un magneziu oarecare. Sunt întrebări des întâlnite, merită clarificate, iar răspunsurile corecte pot face o diferență reală.
Acest articol explică ce conține fiecare, cum acționează, când poate fi mai potrivit și cum se completează între ele.
Ce conține fiecare – pe scurt
- Aspenter – acid acetilsalicilic (aspirină) în doze mici (75 mg sau 100 mg)
- Aspacardin – magneziu + potasiu (aspartat de magneziu + aspartat de potasiu)
- Magnerot – orotat de magneziu
- Extravalerianic Cardio – isovalerat de mentil + ulei din rădăcină de valeriană
Aspenter – ce este și pentru ce se administrează?
Aspenter conține acid acetilsalicilic (aspirină) în doze mici – 75 mg sau 100 mg. Nu este Aspirina clasică de 500 mg pentru durere. Este o doză mică, destinată specific prevenirii anumitor afecțiuni cardiovasculare.
Cum acționează Aspenter?
Acidul acetilsalicilic în doze mici inhibă agregarea trombocitară – reduce capacitatea trombocitelor de a se lipi între ele și de a forma cheaguri de sânge. Aceasta reduce riscul de formare a trombilor în arterele coronare sau cerebrale, diminuând riscul de infarct miocardic și de accident vascular cerebral.
O meta-analiză publicată în JAMA în 2019, care a evaluat 13 studii clinice randomizate, a confirmat că aspirina în doze mici la persoanele fără boală cardiovasculară cunoscută este asociată cu un risc mai mic de evenimente cardiovasculare, dar și cu un risc crescut de sângerare majoră – motiv pentru care administrarea trebuie indicată de medic, nu inițiată pe cont propriu (studiu JAMA).
Cum se administrează Aspenter?
De regulă, 1 comprimat pe zi, de preferat după masa de prânz. Administrarea după masă reduce riscul de iritare gastrică. În anumite situații, medicul poate ajusta doza.
De ce Aspenter poate irita stomacul, chiar dacă este o doză mică
Aspirina este, prin natura sa chimică, un acid – acid acetilsalicilic. Chiar și în doza mică de 75 sau 100 mg, la contactul direct cu mucoasa stomacului poate provoca iritare. Antiinflamatoarele clasice (ibuprofen, diclofenac) în doze mari afectează stomacul altfel – reduc protecția naturală a mucoasei gastrice pe tot parcursul zilei, prin mecanism sistemic. Aspirina în doze mici poate irita stomacul predominant prin contactul direct al comprimatului cu peretele gastric, nu prin reducerea semnificativă a protecției mucoasei.
De aceea se administrează după masă – alimentele reduc contactul direct. De aceea există forme cu înveliș gastrorezistent, care se dizolvă în intestin, nu în stomac. Iar la persoanele cu antecedente de gastrită sau ulcer, medicul poate asocia un protector gastric.
Riscul gastric al Aspenter este real, dar semnificativ mai mic decât cel al antiinflamatoarelor clasice administrate în doze antiinflamatoare, inclusiv diferit de aspirina – acid acetilsalicilic în doza clasică de 500 mg.
🔥 Top reduceri monitorizate pe FarmaMonitor
Reduceri verificate din farmacii — actualizate de 3 ori pe zi
Se încarcă...
Ce medicamente sunt similare cu Aspenter?
- Concentrație 75 mg: Aspimax Cardio, Protecardin
- Concentrație 100 mg: Aspirin Cardio, Thrombo Ass, Rompirin
Toate conțin acid acetilsalicilic în aceeași concentrație și acționează prin același mecanism. Diferențele sunt de producător.
Aspacardin – ce este și pentru ce se administrează?
Aspacardin conține aspartat de magneziu și aspartat de potasiu. Este un medicament destinat corectării deficiențelor de magneziu și potasiu.
Cum acționează Aspacardin?
Magneziul și potasiul sunt minerale esențiale pentru funcționarea normală a inimii. Potasiul este implicat direct în generarea și conducerea impulsurilor electrice la nivelul miocardului. Magneziul stabilizează membranele celulare cardiace și modulează activitatea electrică a inimii. Deficiențele de potasiu sau magneziu pot provoca sau agrava tulburările de ritm cardiac (palpitatii).
Când poate fi mai potrivit Aspacardin?
- Tulburări de ritm cardiac (palpitații, aritmii) asociate cu dezechilibre electrolitice
- Corectarea deficiențelor de magneziu și potasiu cauzate de tratamentul cu diuretice (diureticele elimină aceste minerale prin urină)
- Ca adjuvant în menținerea unui ritm cardiac regulat
Cum se administrează Aspacardin?
De regulă, 2 sau 3 comprimate pe zi, dar doza poate fi ajustată de medic în funcție de situație.
Ce medicamente sunt similare cu Aspacardin?
- Panangin
- Cardiovita
- Kardiolin
Toate conțin combinația magneziu + potasiu sub formă de aspartat.
Magnerot – ce este și cu ce diferă de Aspacardin?
Ambele conțin magneziu – dar nu același tip
Aceasta este una dintre cele mai frecvente confuzii. Aspacardin conține aspartat de magneziu (+ potasiu), iar Magnerot conține orotat de magneziu. Sunt forme diferite de magneziu, cu biodisponibilitate și indicații diferite.
Cum acționează Magnerot?
Orotatul de magneziu este o formă de magneziu cu afinitate particulară pentru țesutul cardiac. Acidul orotic facilitează fixarea magneziului la nivelul celulelor miocardice. Această formă este utilizată specific în contextul cardiovascular – nu este un supliment generic de magneziu.
De ce orotat și nu altă formă de magneziu?
Nu orice magneziu este la fel. Există mai multe forme, fiecare cu un profil diferit:
- Orotat de magneziu (Magnerot) – forma cu cea mai mare afinitate pentru celulele cardiace. Alegerea logică în context cardiovascular.
- Bisglicinat de magneziu – biodisponibilitate foarte bună, efect calmant (datorită glicinei). Mai potrivit pentru stres, anxietate, insomnie, crampe – context neurologic și muscular, nu cardiac.
- Citrat de magneziu – absorbție bună, dar poate avea efect laxativ. Potrivit pentru suplimentare generală.
- Oxid de magneziu – concentrație mare, dar absorbție scăzută. Cea mai puțin eficientă formă din perspectiva biodisponibilității.
Când se vorbește de „magneziu pentru inimă”, orotatul este forma cea mai potrivită. Când se vorbește de „magneziu pentru stres sau somn”, bisgliciantul poate fi mai relevant. Forma contează, nu doar cantitatea.
Când poate fi mai potrivit Magnerot?
- Profilaxia infarctului miocardic și tratamentul anginei pectorale, atunci când aceste afecțiuni sunt asociate cu carența de magneziu
- Crampe musculare la nivelul picioarelor
- Tulburări asociate cu ateroscleroza
- Sportivi care doresc susținerea funcției cardiovasculare și a performanței fizice (orotatul de magneziu este preferat în mediul sportiv)
Magnerot sau Aspacardin – care este diferența practică?
Aspacardin – conține magneziu + potasiu, orientat spre corectarea dezechilibrelor electrolitice și stabilizarea ritmului cardiac. Mai potrivit când problema principală sunt aritmiile sau deficiențele electrolitice.
Magnerot – conține orotat de magneziu (fără potasiu), orientat spre protecția cardiovasculară. Mai potrivit când se urmărește susținerea funcției cardiace pe termen lung.
Extravalerianic Cardio – ce este și cum acționează?
Extravalerianic Cardio conține isovalerat de mentil și ulei din rădăcină de valeriană. Este un produs cu acțiune asupra sistemului cardiovascular prin mecanisme diferite de celelalte trei.
Cum acționează Extravalerianic Cardio?
- Efect vasodilatator – poate contribui la scăderea tensiunii arteriale
- Efect sedativ și calmant – induce o stare de calm și relaxare, reducând efectul stresului asupra inimii
Când poate fi mai potrivit Extravalerianic Cardio?
- Persoane care resimt stres excesiv sau tensiune emoțională – stresul cronic este un factor de risc cardiovascular independent
- Ca adjuvant pentru menținerea tensiunii arteriale normale
- Palpitații sau disconfort cardiac asociate cu stresul sau anxietatea
- Insomnie
Se pot asocia? Cum se completează?
Da. Cele patru medicamente nu se exclud – se pot asocia și se completează în multe situații:
Aspenter + Aspacardin – asociere frecventă. Aspenter previne formarea cheagurilor, iar Aspacardin corectează dezechilibrele care pot afecta ritmul cardiac. Sunt complementare.
Aspenter + Magnerot – Aspenter pentru prevenția trombotică, Magnerot pentru protecția cardiovasculară și suplimentarea de magneziu. Se completează.
Aspacardin + Magnerot – ambele conțin magneziu (în forme diferite) – asocierea trebuie evaluată de medic pentru a evita un aport excesiv de magneziu. Se pot completa si asocia.
Extravalerianic Cardio – poate fi asociat cu oricare dintre celelalte trei, acționând pe componenta de stres și pe tonusul vascular, fără a interfera cu mecanismele celorlalte.
Greșeli frecvente
Administrarea de Aspenter fără recomandare medicală. Aspirina în doze mici poate reduce riscul unor evenimente cardiovasculare (infarct, AVC), dar crește riscul de sângerare. Inițierea tratamentului pe cont propriu, fără evaluare medicală, poate fi riscantă – mai ales la persoanele cu antecedente de ulcer gastric sau cu tendință de sângerare.
Oprirea bruscă a Aspenter fără sfatul medicului. Întreruperea bruscă a aspirinei în doze mici, la persoanele cu risc crescut de afecțiuni cardiovasculare, poate crește riscul de evenimente trombotice. Orice modificare a tratamentului trebuie discutată cu medicul.
Administrarea de Aspenter pe stomacul gol. Aspirina, chiar în doze mici, poate irita mucoasa gastrică. Administrarea după masă reduce acest risc.
Subestimarea rolului stresului în afecțiunile cardiace. Stresul cronic crește tensiunea arterială, accelerează ritmul cardiac și contribuie la ateroscleroză. Extravalerianic Cardio poate fi un adjuvant valoros, dar gestionarea stresului necesită și modificări ale stilului de viață.
Când este necesară evaluarea medicală
- palpitații frecvente sau neregulate
- durere toracică, dispnee la efort
- amețeli, leșin sau senzație de leșin
- tensiune arterială crescută persistent
- crampe musculare frecvente (pot semnala deficit de magneziu sau potasiu)
- apariția de vânătăi inexplicabile sau sângerări (posibil efect al aspirinei)
- orice modificare a simptomelor cardiovasculare sub tratament existent
Concluzii
Aspenter, Aspacardin, Magnerot și Extravalerianic Cardio sunt patru medicamente cu compoziții diferite, mecanisme diferite și indicații diferite – dar care se pot completa reciproc în gestionarea sănătății cardiovasculare.
Aspenter reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge. Aspacardin corectează dezechilibrele de magneziu și potasiu care afectează ritmul cardiac. Magnerot oferă magneziu în forma cea mai potrivită pentru protecția cardiacă. Extravalerianic Cardio este legat de componenta de stres și de tonus vascular.
Asocierea lor este posibilă și frecventă – dar inițierea, modificarea sau oprirea oricărui tratament cardiovascular trebuie discutată cu medicul. Inima nu este un organ pe care să-l „tratezi singur”.
👉 Citește si – La ce poti sa te astepti cand iei statine pe termen lung
Daca ti s-au părut utile informațiile, abonează-te la newsletter, ca sa nu le ratezi pe următoarele 👇

