Fluenz Tetra – vaccin antigripal pentru copii
Fluenz Tetra vaccin antigripal sub forma de SPRAY NAZAL.
De puțin timp este prezent și în România vaccinul antigripal Fluenz Tetra (spray nazal) cu administrare întra nazala.
Fluenz tetra se poate administra la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsa între 2 și 18 ani. Se utilizează pentru protecția împotriva virusului gripal de tip A și B.
Fluenz tetra conține tulpinile virusului gripal viu atenuat de tip A (H1N1 și H3N2) și de tip B.
Vaccinul se administrează cu recomandarea medicului și se recomanda citirea prospectului în totalitate.
La copiii care nu au mai fost vaccinați antigripal trebuie administrata o a doua doza după o perioada de 4 săptămâni.
Vaccinul antigripal
- NU produce gripa
- poate avea reacții adverse (de obicei nesemnificative)
- protejează organismul împotriva gripei nu și împotriva “răcelii”
- se păstrează la frigider pana în momentul administrării.
- se poate administra începând cu luna octombrie.
Vaccinul antigripal reprezintă o forma eficientă de prevenție a gripei.
Alte variante de vaccin antigripal care se găsesc in România sunt Vaxigrip și Influvac.
Influvac și Vaxigrip sunt vaccinuri tetravalente (cu 4 tulpini).
Prețul aproximativ pentru FLUENZ 250 Lei, Vaxigrip 65 lei, Influvac 65 lei.
O alta metoda de prevenție o reprezintă masca de protecție. Masca se poate folosi și de persoanele sănătoase pentru protecție și de persoanele virusate în scopul de a limita răspândirea virusului.
Gripa este o boala acuta, de natura infecțioasă, contagioasa, produsa de virusul gripal. Se transmite foarte ușor în aglomerație, colectivități de copii și adolescenți.
Perioada din an cu cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu gripa este decembrie-martie.
Gripa se transmite pe cale aeriana prin strănut sau tuse și prin obiecte contaminate.
Cele mai vulnerabile categorii în cazul infecției cu virusul gripal sunt copii, bătrânii, persoanele care suferă de afecțiuni cronice.
Simptome gripa
Temperatura ridicata (39-40), dureri de cap, dureri musculare, tuse seaca, frisoane, lipsa poftei de mâncare, stare generala de rău.
In tratamentul gripei antibioticul este folosit doar dacă exista o suprainfecție bacteriana. Antibioticul NU tratează gripa.
Daca ti s-au părut utile informațiile, abonează-te la newsletter, ca sa nu le ratezi pe următoarele 👇